Încă o poezie de toamnăAm sufletul ruginit şi bolnav
asemenea frunzelor de toamnă,
ce cad neîncetat.
Viitorul nostru nu-l mai văd :
s-a aburit imaginea lui,
s-a înceţoşat…
şi plouă peste inima mea,
şi fulgeră şi tună,
şi îmi este frig, aproape că îngheţ.
Tot ce a mai rămas este o simplă brumă.
Chiar nu vreau să te pierd !
Am mintea atât de goală,
încât vântul de toamnă
ar putea zbura lejer prin ea.
Mai bine îmi iau un pulover,
poate îmi va ţine de cald.
wonderfully sad...
RăspundețiȘtergere