luni, 29 noiembrie 2010

Dimineaţa...

Dimineaţa...

 
Dimineaţa…
Mă trezesc strângând în braţe o pernă
Ne trezim privindu-ne lung,
Beau o cană fierbinte de ceai
Ne bem ceaiul de vişine printre săruturi dulci,
Îmi descurc părul răvăşit
Ne ţinem în braţe şi mă mângâi încet,
Îmi iau o fustă,geanta şi plec
Ne şoptim cuvinte dulci şi plecăm,
Rătăcesc pe străzi înguste,abia luminate
Ne ţinem de mână şi zâmbim.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Nici o schimbare

Nici o schimbare


Hai iubitule,îndrăzneşte
şi intră din nou în dormitorul nostru,
unde plutesc fără chef
mii de particule de praf
în lumina galbenă a soarelui.
Aşează-te pe fotoliul de catifea
şi adu-ţi aminte de serile
în care imi citeai blând pasaje
dintr-un roman de dragoste.
Aşează-te în patul îngălbenit
şi adu-ţi aminte
cum ne pierdeam nopţile
în îmbrăţişări şi săruturi lungi.
Toate au rămas la fel
decând te-ai hotărât să pleci,
chiar şi starea sufletului meu.

luni, 15 noiembrie 2010

Eu şi umbra mea

Eu şi umbra mea



Cutreier nopţile
pe străzi goale şi murdare.
Fumul gri din atmosferă
mi se amestecă cu părul,
iar frigul mă încolţeşte.
Sunt doar eu
şi cu umbra mea,
umbra mea neagră,
ce mi se scurge la picioare,
umbră atotprezentă,
ce mă ascultă
şi face întocmai ce fac şi eu.
Doar uneori
la lumina unui felinar,dispare
în spatele meu.
Dar apoi apare uşor în faţa mea
şi o luăm de la început.
Am ramas doar eu şi cu umbra mea

vineri, 12 noiembrie 2010

Ce e singurătatea?

Ce e singurătatea?


Singurătatea înseamnă:
să ajungi acasă
şi să nu ai cui să zici “Iubitule,am venit!”,iar
în fiecare dimineaţă
să pregăteşti o singură cafea.
Să ai un pat mic,de o persoană,
să ai o pernă şi o pătură îngustă.
Înseamnă ca în fiecare zi cu ploaie
să stai cu ochii în tavan
şi să asculţi aceeaşi melodie,la infinit.
Înseamnă să nu ştii cum sunt cu adevarat
zilele libere şi însorite.
Înseamnă să calculezi totul la singular.

joi, 11 noiembrie 2010

Îngrop iubire,dar cresc ură

Îngrop iubire,dar cresc ură



Dă-mi o ghindă coaptă
în care să-mi ascund iubirea,
apoi poţi s-o arunci
în cel mai repede şi rece izvor.


Dă-mi o frunză bolnavă
pe care să-mi scriu iubirea,
apoi poate să cadă uşor
şi să se facă una cu pământul negru.


Dă-mi un avion de hârtie
unde să-mi pun iubirea,
apoi să-l arunc departe
până la cel mai înalt nor.

duminică, 7 noiembrie 2010

Fenomene ale naturii

Fenomene ale naturii


Dacă într-o zi de toamnă
te va prinde ploaia,
atunci să ştii
că acelea sunt lacrimile mele.
Dacă într-o dimineaţă
soarele îţi va săruta chipul,
atunci să ştii
că acela e zâmbetul meu.
Dacă într-o noapte
vântul îţi va şuiera
ceva neînţeles,
atunci să ştii
că acelea sunt şoaptele mele.
Iar dacă înt-o zi
va fi înnorat,
atunci să ştii
că aceea e tristeţea mea

miercuri, 3 noiembrie 2010

Clipe dulci

Clipe dulci


Parfumul tău dulce
în părul meu răvăşit,
pielea ta fină
pe gâtul meu,pe coapse,pe picioare.
Săruturi umede…
Priviri intense
ascunse printre şoapte,
Un umar gol,
doi umeri goi.
Amestec pătimaş de trupuri
în lumina blândă
a unei veioze vechi.
Plutesc,
Trăiesc,
Simt.