Cu frunze uscate,putrezite
Am poarta sufletului încuiată
Cu un lacăt mare,ruginit de lacrimi
Mintea?
Mereu acoperită de nori înfuriaţi
Ce mă neliniştesc zi de zi
Iar ochii?
Îi am tulburi
Asemenea unui lac pustiu.
Nu ai mai trecut demult
Prin faţa porţii sufletului meu
Şi totul s-a pustiit
S-a degradat în timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu